Salvăm Botoșani-ul!

Salvăm Botoșani-ul!

Botoșani-ul face parte din dintr-o zonă catalogată drept una dintre cele mai sărace zone UE. Fiind un oraș foarte mic, capăt de țară, dar și un oraș ocolit de investitori din unele motive politice și din lipsă de strategie administrativă, nu poate genera venituri și locuri de muncă pentru a depăși nivelul minim de trai raportat UE.

Discuții pe rețelele de socializare scoateau în prim-plan lipsa investitorilor dar și efectul taxelor și impozitelor asupra investitorilor străini.

Problema taxelor o ridic doar cu vedere către investitorii locali, autohtoni, deoarece ei sunt cei care țin piața si fluxul economic în Botoșani, deoarece în Botoșani nu există uzine sau mari producători naționali cu capital străin.

Deci în viziunea mea prioritari ar fi agentii economici autohtoni, ulterior cei străini ( care, sincer vorbind, sunt așteptați de ani buni ).

Pe lângă această grija paterna câtre investitorii mici si mijlocii autohtoni, mă preocupă turismul care lipsește total în Botoșani. De la Parcul Mihai Eminescu, la Lacul Mihai Eminescu, la Schitul Vorona ce datează din anul 1600, la Muzeul de Măști Țugui Vorona care este unic în Europa, la memorialul Ipotești, la casa N. Iorga, etc, pana la blogosfera botoșaneană care încă scrie în limba română, deși în turism trebuie să ne focusăm în engleză, totul este zero în materie de promovare turistică de nivel european.

În Botoșani există mărci naționale și internaționale de băutură : Voronskaya, Țuica de Rădeni, etc., branduri care nu sunt prezente în piață ca și mărci botoșănene și au o acută lipsă de promovare, de marketing focusat pe notorietate brand, nu doar vânzări.

În Botoșani există producători naționali de cașcaval, firme naționale și internaționale de transport, firme de confecții care exportă în zona euro, și lista poate continua, însă totuși Botoșani-ul este unul dintre cele mai sărace orașe din Romania și UE.

Din ce motiv totuși?

Cea mai mare resursă într-o companie și într-o instituție de stat este RESURSA UMANĂ!

Deși există un număr impresionant de botoșăneni care activează de ani buni pe la Microsoft, Google, olimpici naționali, copii talentați care au confirmat pe la emisiuni de specialitate, etc, totuși să ducă lipsă Botoșani-ul de personal performant?

DA! Și nu că nu au existat, sau că botoșănenii nu ar fi capibili, doar că au migrat din Botoșani în orice alt oraș, în companii naționale care au o politică de dezvoltare durabilă și pun accent primordial pe resursa umană, și implicit oferă facilități angajaților nu doar salarii!

Această migrare masivă în masa s-a întampla deoarece unii patroni au investit milioane de euro în plăceri vinovate ( sau hobby-uri ) de genu cai de rasă, mașini scumpe, vile haioase și hidoase, etc., fără să conștientizeze că pierd pe termen lung prin lipsa personalului strict calificat și performant, care d-altfel sunt cei care ridică nivelul de productivitate la standard european.

Aceeași problemă există și în sistemul de stat, nu doar în mediul privat. Din acest motiv Botoșani-ul este foarte sărac și prezintă simptome de sărăcie cruntă dacă nu se fac modificări masive de sistem, concept și viziune atat în mediul privat căt și în cel de stat.

Ne-am pierdut în problemele de fond denumite taxe și impozite și nu vedem că ne lipșeste temelia, baza oricărei economii, resursa cea mai valoroasă si veriga principală din acest lanț trofic.

O schimbare de găndire, de concepții și de mentalități personale cât și de grup, poate genera o schimbare pozitivă în comunitate, în societate și în economie.

Schimbarea spre bine stă în noi, în mâinele noastre! Trebuie doar să vrem să ne schimbăm și ulterior să muncim mai mult pentru a NU MAI FI SĂRACII EUROPEI!

Tu ce propui ca să salvăm Botoșani-ul?

Daca ti-a placut si ti-a fost de ajutor acest articol, te rog distribuie mai departe...

Twitter Facebook

Lasati un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *